Levante, aşa numitul lider "low-cost"
Marea surpriză a Primerei Division după cele opt etape disputate până acum este poziţionarea echipei Levante pe primul loc al clasamentului, cu un punct mai mult decât Real Madrid. Numită de presa spaniolă "lider low-cost" datorită bugetului de numai 21 de milioane de euro şi a plafonului salarial de 350.000 de euro, Levante se alătură Barcelonei şi Sevilliei în rândul echipelor neînvinse în acest sezon.Cu o istorie care se identifică cu plimbările în ligile inferioare ale fotbalului spaniol, echipa condusă de Juan Ignacio Martinez are parte, în acest moment, de cel mai prolific moment din anul înfinţării, 1909, încoace.
Meritul principal este atribuit conducătorului Manolo Salvador, care a adoptat o politică de transferuri pe cât de periculoasă, pe atât de eficientă. Astfel, acesta a pariat şi a mizat pe jucători care au depăşit de mult prima tinereţe, sau care au fost îndepărtaţi rapid de la echipe ca Deportivo sau Malaga.
Unul dintre aceştia este chiar Manua, portarul de 33 de ani care în cele opt partide disputate până în acest moment a încasat mai puţine goluri ca Valdes sau Casilias, fiind nevoit să scoată mingea din poartă de numai 3 ori.
Lista veteranilor cu evoluţii excelente şi aducătoare de puncte continuă cu nume ca Javi Venta, Nano, Ballesteros, Valdo, Koné, Farinós, Aranda. Chiar dacă la prima vedere nu vă zic numic, linia clasamentului vă poate trezi curiozitatea de a da măcar un search pe Google.
1. LEVANTE 8M 6V 2E 0Î 14-3 +11 20P
Astfel, Levante este exemplul concret că se pot face performanţe şi cu bugete mici, că fotbalul, mai ales cel spaniol, nu se rezumă la Real şi Barca, dar mai ales ca uneori determinarea şi motivarea sunt elementele vitale ale unei echipe.
Bianca Dumitru
Bianca Dumitru

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu