Dinamo, una dintre cele mai bune marcatoare din Europa

Fotbalul înseamnă goluri, puncte şi spectacol. Iar marile echipe ale Europei ne oferă din plin aceste ingrediente. De altfel, în acest început de sezon, golurile au curs mai rapid ca oricând, având parte de meciuri cu multe reuşite atât în campionate, cât şi în competiţiile internaţionale.

Astfel, după 9 etape de Primera şi 3 de Liga Campionilor, Real Madrid se află pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de goluri marcate în acest sezon. În cele 12 meciuri disputate până acum, echipa lui Mourinho are nu mai puţin de 39 de goluri marcate. Cu toate acestea, Realul ocupă poziţia secundă în campionat, fiind devansată de Levante, care are de două ori mai puţine goluri marcate.

Surprinzător sau nu, pe locul 2 se află Dinamo Bucureşti, care după victoria de aseară din Cupă, a ajuns la 37 de goluri marcate în toate competiţiile: 25 în campionat, 7 în preliminariile Europa League şi 5 în Cupa României.

Următoarele două locuri sunt ocupate de Barcelona şi Manchester City. Echipa antrenată de Guardiola a reuşit să marcheze de 27 de ori în Primera şi de 9 ori în grupele Ligii Campionilor, în timp ce echipa lui Pantilimon a ridicat la 33 numărul reuşitelor din Premier League după înfrângerea dureroasă administrată lui United, iar în Europa numărul golurilor este doar de 3.

Urmează apoi Manchesterul lui Ferguson şi olandezii de la PSV, cu 32 de reuşite şi Bayern Munchen cu 31 de goluri marcate în acest sezon.

În alte campionate puternice din Europa, Milan a marcat doar de 22 de ori în acest sezon, în timp ce Lille a ajuns la cota 24.


Read More

Cristiano Ronaldo, la cota 100

Dacă va marca în această seară împotriva celor de la Villareal două goluri, Cristiano Ronaldo va ajunge la cota 100 în ceea ce priveşte reuşitele în tricoul Realului. Transferat în vara lui 2009 de la Manchester United pentru o sumă ce se învârte în jurul cifrei de 100 de milioane de euro, portughezul scrie istorie la echipa antrenată de Jose Mourinho.

Cifrele lui Ronaldo în cele două sezoane şi ceva de când joacă pe Bernabeu sunt de-a dreptul extraordinare. În numai 102 partide oficiale în toate competiţiile, portughezul a marcat nu mai puţin de 98 de goluri.

Doar 8.634 de minute i-au fost necesare pentru a înscrie de 76 de ori în Primera Division, de 14 ori în Liga Campionilor, de 7 ori în Cupă şi o dată în Supercupă. Din 2002 de când a fost promovat la prima echipă a lui Sporting Lisabona de către Boloni, Ronaldo are în palmares 425 de apariţii în competiţii oficiale, unde a marcat de 221 ori.

Real Madrid este, cu siguranţă, locul cel mai prolific pentru Ronaldo. Dacă la Manchester i-au trebuit 253 de partide pentru a ajunge la 100 de goluri, pe Bernabeu are, după 2 sezoane, o medie de 0.96 goluri pe meci.


Bianca Dumitru
Read More

Levante, aşa numitul lider "low-cost"

Marea surpriză a Primerei Division după cele opt etape disputate până acum este poziţionarea echipei Levante pe primul loc al clasamentului, cu un punct mai mult decât Real Madrid. Numită de presa spaniolă "lider low-cost" datorită bugetului de numai 21 de milioane de euro şi a plafonului salarial de 350.000 de euro, Levante se alătură Barcelonei şi Sevilliei în rândul echipelor neînvinse în acest sezon.

Cu o istorie care se identifică cu plimbările în ligile inferioare ale fotbalului spaniol, echipa condusă de Juan Ignacio Martinez are parte, în acest moment, de cel mai prolific moment din anul înfinţării, 1909, încoace.

Meritul principal este atribuit  conducătorului Manolo Salvador, care a adoptat o politică de transferuri pe cât de periculoasă, pe atât de eficientă. Astfel, acesta a pariat şi a mizat pe jucători care au depăşit de mult prima tinereţe, sau care au fost îndepărtaţi rapid de la echipe ca Deportivo sau Malaga.

Unul dintre aceştia este chiar Manua, portarul de 33 de ani care în cele opt partide disputate până în acest moment a încasat mai puţine goluri ca Valdes sau Casilias, fiind nevoit să scoată mingea din poartă de numai 3 ori.

Lista veteranilor cu evoluţii excelente şi aducătoare de puncte continuă cu nume ca Javi Venta, Nano, Ballesteros, Valdo, Koné, Farinós, Aranda. Chiar dacă la prima vedere nu vă zic numic, linia clasamentului vă poate trezi curiozitatea de a da măcar un search pe Google.

1. LEVANTE      8M   6V   2E   0Î     14-3     +11      20P

Astfel, Levante este exemplul concret că se pot face performanţe şi cu bugete mici, că fotbalul, mai ales cel spaniol, nu se rezumă la Real şi Barca, dar mai ales ca uneori determinarea şi motivarea sunt elementele vitale ale unei echipe.



Bianca Dumitru
Read More

Steaua-Rapid 0-0: Puţin fotbal, multă încrâncenare

E vreme rece în Capitală, dar bună pentru fotbal. Cu două ore înainte de meci, jandarmii păzesc ordinea şi disciplina şi.. atât. Suporterii n-au venit. Nu încă. Cu un sfert de oră înainte de startul meciului, pe stadion nu vedeai mai mult de 10 mii de fani. Semn că am intrat şi noi în Europa, la fluierul de început al lui Tudor, Naţional Arena aproape se umpluse. Câteva mii de fani încă aşteptau să intre în stadion.

Pe teren, cei doi antrenori propun două stiluri asemănătoare. Ilie Stan merge pe un 4-4-2, de această dată cu mijlocaşi laterli competenţi, Prepeliţă şi Tănase. În centru, închizători, Bourceanu şi Brandan. Atacul, deja clasic, Tatu şi Mihai Costea. Răzvan Lucescu adoptă aceeaşi aşezare, cu Sburlea şi Deac pe margini, şi cu Alexa şi Texeira la centru. În atac sunt Pancu şi Herea.

De ce a câştigat teren Rapidul:

Răzvan Lucescu a dejucat bine faza de apărare a Stelei, profitând de incredibila ineficienţă a lui Bourceanu, dar şi de lejeritatea în marcaj a lui Brandan.Alexa şi Texeira, ajutaţi, pe rând, de flancurile Deac şi Sburlea se distrau cu defensiva roş-albastră. Coborârea lui Pancu destul de des la centrul terenului nu făcea decât să aducă unul dintre fundaşii Stelei, când Geraldo, când Iliev, cât mai în faţă. Apoi, fie Texeira, fie Herea, reuşeau să profite de spaţiile libere şi să producă degringoladă în jumătatea stelistă.

Rapid, mai bună în prima repriză

Aplicând excelent cele povestite mai sus, rapidiştii au avut la îndemâna prima repriză. Doar intervenţiile lui Stanca sau aruncările eroice ale steliştilor în faţa şuturilor reuşind să păstreze tabela neschimbată.

Nebunia cartonaşelor

Partea secundă a început mai bine pentru Steaua. Ilie Stan i-a închegat mai bine pe ai săi, iar giuleştenii au părut că se clatină. Tot Stan iese la rampă atunci când îl aruncă în luptă pe Tibi Bălan în locul DEZILUZIEI Mihai Costea. Fostul "student" apare imediat în joc, dar ratează două oportunităţi în careul giuleştenilor. Minutul 66 aduce ceea ce sigur Steaua nu-şi dorea: eliminările lui Prepeliţă, cel mai bun stelist al meciului, şi Dan Alexa. Lucescu mută cu Grigore în locul lui Pancu, semn că vişinii se mulţumesc cu egalul. În plus, Ezequias vede şi el roşu în minutul 75.

Unde-i antrenorul Stelei?

Aşadar, Steaua cu un om mai mult. 15 minute plus 5 de prelungiri mai sunt de jucat. În total 20. Aici ai nevoie de antrenor. El trebuie să ştie cum să te ghideze spre poarta înţesată de apărători adverşi. Pentru că Rapidul s-a aşezat pe două linii. Dar Steaua n-a avut unul pe bancă. Cum nici cu Haifa, nici cu Rapid Ilie Stan nu a reuşit să le imprime o idee tactică elevilor săi. În plus, mai face o greşeală impardonabilă pe final de joc, atunci când îl scoate pe Martinovici, fundaşul dreapta, omul care mai putea arunca centrări şi crea superioritate, şi îl introduce pe Răduţ, fotbalist care nu s-a mai întâlnit de mult timp cu un meci normal, dar aminte cu un derby. Evident, Răduţ a greşit toate mingile în care a fost implicat.

Finalul a fost anost. Tudor a fluierat orice. Spectatorii au fluierat pe oricine. Iar în cronică nu putem nota nicio ocazie de poartă în ultimele 20 de minute. Păcat de atmosfera din tribune, când tratezi fotbalul cu neştiinţă.

ANALIZA PE NOTE:

Nota meciului: 6
Nota Ilie Stan: 4 - pentru că nu a reuşit să le imprime nicio idee tactică fotbaliştilor săi în ultimele 20 de minute de joc, atunci când steliştii aveau superioritate numerică
Nota Răzvan Lucescu: 7 - a ştiut că nu poate obţine mai mult de la acest meci pe final, dar a şi câştigat tactic duelul 11 contra 11 cu Ilie Stan.
Jucătorul meciului la Steaua: Andrei Prepeliţă
Jucătorul meciului la Rapid: Andrade Texeira

---

Trompeta meciului la Steaua: Mihai Costea
Trompeta meciului la Rapid: Ezequias
Read More

Dinamo-Braşov 0-0: Isăila i-a închis

Dinamo pornea ca mare favorită în partida cu FC Braşov. Atuul terenului propriu, dar, în principal, avantajul unui început perfect de campionat îi făceau pe câini să creadă într-un succes. Totuşi, Ciobotariu n-a reuşit să deschidă aşezarea propusă de Isăilă şi, deşi alb-roşii au avut ocazii, nu au reuşit să scuture plasa bravului Felgueiras.

Aşezaţi într-un sistem 4-4-2, care în fază defensivă se transforma într-un 4-1-4-1, Braşovul a început mai bine partida, dar Buga (11') a trimis la o palmă de bara din stânga a lui Bălgrădean. Dănciuleascu (14') dă replica, dar bara îi salvează pe braşoveni. Isăilă cedează deliberat mijlocul terenului, mizând pe masivitatea din atac a lui  Mutinho şi pe viteza şi experienţa de contraatac a lui Buga.

Dinamo joacă un 4-3-3 pe atac, cu trio-ul Dănciuleascu, Niculae, Alexe, în timp ce faza de apărare se efectuează în 4-4-1-1, cu Alexe în postura de mijlocaş stânga şi Dănciuleascu coborât pentru a bloca unul dintre mijlocaşii centrali adverşi, în special pe Cristescu.

La cabine se intră cu 0-0 pe tabelă, dar cu suspiciunea că golul anulat al lui Cristi Munteanu pentru o poziţie afară din joc a lui Alexe a fost unul corect. Pauza nu aduce nimic nou în cele două formaţii, iar asta le convine oaspeţilor. Cea mai mare ocazie a mitanului secund îi aparţine lui Rus (59'). "Noul Torje" şutează bine din mingea mişcată de Munteanu, dar goalkeeperul Braşovului scoate excelent. Bakay, intrat în minutul 70 în locul lui Alexe, a avut ultima mare ocazie a meciului, dar acelaşi Felgueiras a reuşit să salveze un punct pentru Braşov.

Nota partidei: 7,5
Antrenorul partidei: Daniel Isăilă - pentru că a propus o formulă care s-a închis perfect în faţa celui mai în formă atac al campionatului.
Read More

Udinese-Novara 3-0: Torje, lider în Serie A

Dacă Mutu, dar mai ales Chivu, ar fi auzit pe cineva zicând înainte de startul Seriei A că Torje va fi, la un moment dat, înaintea lor în clasament, cu siguranţă nu ar fi crezut.

Dar cum "niciodată să nu spui niciodată" este vorba care se identifică perfect cu fotbalul, fostul "pitic" al lui Dinamo este lider cu Udinese în campionat după primele şapte partide ale acestui sezon. Mai mult decât atât, Interul lui Chivu ocupă un lamentabil loc 16, ca să nu mai vorbim de Cesena lui Mutu, care în acest moment este codaşa Seriei A.

Cu 15 puncte adunat şi fără nicio înfrângere, Udinese s-a distanţat la două puncte de locul secund ocupat de Juventus după victoria obţinută pe teren propriu împotriva noii promovate, Navara. Echipa lui Torje a tranşat partida încă din prima repriză, când Di Natale şi Domizzi au marcat în minutele 33 şi 40. În partea secundă acelaşi Di Natale a reuşit o dublă în minutul 49, şi a închis tabela care a adus trei puncte lui Udinese.

Până în acest moment Torje nu a reuşit să marcheze niciun gol pentru echipa sa, însă a reuşit să ofere trei pase decisive pentru colegii săi.
Read More

Man.Utd-Man.City 1-6: După 85 de ani (VIDEO)

Dacă s-ar fi făcut înainte de meci un studiu în rândul suporterilor, sunt ferm convins că niciun fan al celor de la City n-ar fi spus că vor câştiga pe Old Trafford la cinci goluri diferenţă. Ultima victorie a "cetăţenilor" pe stadionul rivalei Manchester United s-a înregistrat pe 10 februarie 2008, atunci când City câştiga cu 2-1.

În cazul în care vă întrebaţi când a mai reuşit Manchester City să o umilească pe United, atunci vă spun că pe 23.09.1989, pe propriul teren, albaştrii câştigau cu 5-1.Tot la capitolul scoruri uriaşe pentru City, mai bifăm un 4-1 în 1970, un 4-0 în 1969 şi un 5-0 în 1955.

Referitor la titlul nostru, "după 85 de ani", atunci să ştiţi că în 1926, pe terenul lui United, Manchester City se impunea cu 6-1, acelaşi scor înregistrat şi-acum după generaţii de fotbalişti şi enorm de multe minute jucate.

Duminică, în faţa a 75487 de spectatori, căci atâţi suporteri au venit pe Old Trafford, Mario Balotelli (22', 60'), Sergio Aguero (69'), Edin Dzeko (90', 93') şi David Silva (91') au înscris, rând pe rând, în poarta lui David de Gea şi au răpus echipa lui Sir Alex Ferguson. Pentru United, că parcă era prea de tot să nu reuşească măcar un gol al consolării, a punctat Darren Fletcher (81').
Read More

Lecce-Milan 3-4: Fotbalul are nebunia lui (VIDEO)

Mulţi ar spune că d-asta este fotbalul frumos. Alţii ar spune că astfel de meciuri sunt interzise fanilor cardiaci. Toţi ar fi însă de acord că o asemenea partidă nu face decât să ne prezinte cât de frumos, imprevizibil şi spectaculos poate fi sportul care pune faţă în faţă 22 de jucători.

Era minutul 4 la Lecce, atunci când Giacomazzi scutura pentru prima dată plasa lui Abiatti. Massimo Oddo a simţit nevoia să marcheze împotriva fostei sale echipe şi a făcut 2-0 dintr-un penalty acordat de arbitrul Sebastiano Peruzzo. Minutul 37 aduce golul cu numărul trei pentru Lecce, marcat de Grossmuller. Aşadar, 3-0 pentru gazde după primele 45 de minute, iar antrenorul Milanului, Massimiliano Allegri, avea de muncit serios la pauză.

Cele 15 minute de pauză s-au încheiat, iar cele două echipe revin pe teren. Pe margine, Kevin Boateng şi Alberto Aquilani sunt gata să intre în teren în locul lui Robinho şi Ambrosini. Aţi reţinut, da, Boateng?! Minutul 49 aduce golul speranţei pentru Milan. Boateng scutură plasa în urma unui corner după alte două ratări. Şase minute mai târziu, Boateng realizează dubla cu un şut în forţă de la marginea careului. Era 3-2, dar Milanul a fost readus la viaţă. Cassano se simte bine în stânga, Ibrahimovic ţine bine de baloane, iar Boateng mai punctează o dată în minutul 63. HATTRICK şi 3-3. Linişte la Lecce. Dar lovitura de graţie urma să fie dată de Mario Yepes, care a marcat după o centrare a lui Cassano în minutul 83. Victorie nebună pentru Milan. 3-4 de la 3-0.

Şi uite aşa fotbalul are nebunia lui.

Read More

La Masia: Cum se fabrică talentele

În timp ce echipele româneşti acordă o importanţă din ce în ce mai mică centrelor de copii şi juniori, FC Barcelona investeşte aproximativ 15 milioane de euro pe an pentru cei care ar putea deveni pe viitor noile staruri ale fotbalului mondial.

 Fotbalişti ca Guardiola, Puyol, Iniesta, Messi, Valdes, Fabregas, Xavi, Bojan sau Thiago au luat contactul cu fotbalul mare la centrul de copii şi juniori al Barcelonei, inaugurat pentru prima dată în anul 1979. „Fabrica de talente”, cum le place catalanilor să o numească, îşi avea sediul central într-o casă veche, construită în 1702.

 La început, clădirea a fost folosită ca spaţiu de birouri pentru arhitecţii şi proiectanţii stadionului Camp Nou şi a fost închisă în 1957, odată cu inaugurarea acestuia. În anul 1966, preşedintele catalanilor de atunci, Enric Llaudet a renovat-o şi a extins-o, transformând-o în locaţia unde îşi aveau birourile conducătorii Barcelonei. Cum, însă, numărul de angajaţi creştea, noul preşedinte al Barcei, Jose Nunez, a renovat-o din nou în anul 1979 şi a transformat-o în casă pentru fotbaliştii tineri care nu erau din Barcelona.

 Ideea i-a fost oferită preşedintelui catalan de către Johan Cruyff, jucătorul de atunci al Barcei, care era produs al uneia dintre cele mai mari academii de fotbal pentru tineri din acele momente, Ajax Academy. Primul preşedinte al noii şcoli de fotbal a Barcelonei a fost Oriol Tort, cel care, în 2011, va da şi numele acesteia. Guillermo Amor, Carlos Busquets şi Josep Guardiola au fost primii jucători daţi de „La Masia” şi au luat cunoştinţă cu echipa mare a Barcei sub îndrumarea lui Cruyff.

Pe data de 29 iunie a acestui an, „La Masia” şi-a închis porţile. Într-o lume care cunoaşte pe zi ce trece din ce în ce mai multe inovaţii şi tehnologii uimitoare, şefii Barcelonei au simţit că trebuie o schimbare. Şi, astfel, pe 20 octombrie 2011 este inaugurată noua „fabrică de talente”, „La Masia, centru de formare Oriol Tort”.

Tehnologia şi modernul sunt capurile de afiş ale noului centru al Barcelonei, situat în apropiere de baza sportivă a echipei mare. Construcţia începută din 2009 şi care a costat 9 milioane de euro, surprinde prin facilităţile pe care le oferă tinerilor fotbalişti. Corpul principal are nu mai puţin de 6000 de metri pătraţi şi este dedicat fotbaliştilor care sunt din afara Spaniei sau care stau departe de Barcelona. Aceştia beneficiază de condiţii excelente: supraveghetori cărora le pot cere ajutorul de fecare dată când au nevoie de ceva anume, medici, profesori, săli de curs, săli de calculatoare, de vizită, de gimnastică sau de recreere.

 „Ne lipsea bijuteria de pe coroană. Acest centru este fundamental pentru noi, pentru că aici am crescut fotbalişti şi persoane cărora le-am dat valorile <>. La Masia este mai mult decât un centru pentru tineri, este un centru de valori”, a declarat, încântat de noua „achiziţie” a Barcelonei, preşedintele Sandro Rosell. 


Şi cum întotdeauna este bine să îmbini utilul cu plăcutul, catalanii au apelat la o instalaţie luminoasă de ultimă generaţie, care proiectează pe pereţi chipurile marilor fotbalişti ai Barcelonei, motivându-i în acest fel pe tinerii care speră ca într-o zi să ajungă pe urmele lui Xavi sau Messi.


Read More

Maccabi-Steaua 5-0: Analiza incompetenţei

Steaua lui Ilie Stan a fost măcelărită la Haifa. Cele cinci goluri au intrat precum cuţitele in inima roş-albaştrilor, curmând orice speranţă europeană în acest sezon. Despre cum s-a pierdut acest joc încă din secunda întâi vorbim pe larg în cele ce urmează.

4-2-4, sinuciderea lui Stan

Ilie Stan a crezut că a juca ofensiv înseamnă a-ţi arunca toţi atacanţii din primul minut în echipă. FALS şi FATAL. Mai ales când oamenii pe care îi alegi să aducă superioritatea pe benzi n-au nimic în comun cu fişa postului, iar atacanţii disponibili nu sunt la nivelul în care îţi pot decide o partidă printr-o individualitate.

Latovlevici, singura notă de trecere din apărare


Cu Brandan suspendat, steliştii au început cu Martinovici, Iliev, Geraldo şi Latovlevici pe linia de fund. Sârbul ne-a mai demonstrat încă o dată că doar Bănel mai putea compensa cu dăruirea, dar şi că postul său nu e pe bandă. Iliev a bifat cel mai prost meci din carieră, greşind poziţionarea în situaţii critice, şi, poate, cea mai stupidă eliminare. Geraldo nu seamănă deloc cu cel pe care l-am văzut sezonul trecut şi, paradoxal, care l-a impresionat şi pe Mihai Stoica. Latovlevici a vrut mult, dar fără un mijlocaş capabil nu poţi face mai multe.

Bourceanu - CATASTROFĂ, DEZASTRU, DEZILUZIE

Dacă mai găsiţi alte sinonime, atunci toate s-ar potrivi pentru Bourceanu. E rigid de când a venit la Steaua şi numai Gigi Becali îl vede drept un CĂPITAN şi un transfer reuşit. În acest meci a greşit majoritatea paselor, iar dintr-o eroare de-a sa a ieşit faza eliminării lui Iliev. Un mijlocaş defensiv este, prin natura postului, omul care trebuie să ofere siguranţă şi echilibru în joc. Bourceanu a fost moale, nesigur, mereu cu pasă în spate, nedemn de a purta pe braţ banderola. Măcar nu în acest meci.

Colegul de la centrul terenului, Bicfalvi, a reuşit să iasă în prim-plan doar în momentul eliminării, iar asta spune mult despre modul în care Eric a evoluat, atât în această partidă cât şi în ultimii ani din carieră. ZERO!

Fraţii Costea - BUNI şi CAPABILI... doar ÎN MINTEA LUI MITITELU

Eroarea fundamentală făcută de Ilie Stan a fost introducerea din primul minut al lui Florin şi Mihai Costea. Dacă făceau cuplu în atac, atunci era bine, dar Stan s-a sinucis folosindu-i pe benzi. Acolo, cei doi Costea au stricat absolut toate mingile (vezi Mihai) sau nu s-au văzut deloc (vezi Florin). După cum evoluează, ei sunt ţepele sigure pe care Becali şi le-a luat în acest sezon.

Tatu, acceptabil - Nikolici, slab

Atacul stelist a fost lipsit de mijloc. Iar atunci când mijlocaşii nu te ajută tu, ca atacant, devii zero în momentul în care nu ai o valoarea excepţională. Tatu nu e Messi, iar Nikolici nu e nici măcar Victoraş Iacob. Brazilianul s-a zbătut, a driblat, dar a pierdut baloane din dorinţa de a trage echipa după el. Nikolici s-a mulţumit să alerge când după baloane când cu balonul la picior în zone izolate. Muncă în folosul comunităţii, dar nu steliste.

Stanca, ghinionistul de serviciu

Despre Răzvan Stanca nu pot să spun decât că sunt convins că îşi dorea ca Tătăruşanu să fie apt pentru acest meci.
Read More

Malaga-Real 0-4: Fiesta (VIDEO)

Real Madrid s-a distrat la propriu cu Malaga, scor 4-0, în urma unui meci controlat în totalitate. Pentru echipa lui Jose Mourinho au înscris Higuain şi Cristiano Ronaldo (3).

De remarcat este faptul că toate cele patru goluri ale partidei au fost marcate în prima repriză, în timp ce hattrick-ul lui Cristiano Ronaldo s-a materializat în numai 14 minute.

Aveţi mai jos rezumatul întâlnirii: 
Read More